PENTRU O MAI BUNĂ ÎNŢELEGERE A CONCEPTELOR UTILIZATE, VĂ RECOMANDĂM SĂ CONSULTAŢI
GLOSARUL DE TERMENI
În situaţia în care vă confruntaţi cu o dificultate financiară sau cu iminenţa ei, aveţi la dispoziţie una dintre următoarele posibilităţi legale:
Valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență. Valoarea-prag este de 50.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.
Procedura acordului de restructurare reprezintă procedura de prevenire a insolvenței prin care debitorul supune confirmării judecătorului-sindic un acord de restructurare negociat în prealabil cu creditorii ale căror creanțe sunt afectate și aprobat în condițiile prezentei legi, în baza căruia își redresează activitatea și își achită total sau parțial creanțele afectate în perioada stabilită prin acordul de restructurare;
Procedura concordatului preventiv reprezintă procedura judiciară de prevenire a insolvenței, a cărei deschidere suspendă executările silite în condițiile prezentei legi, iar debitorul își redresează activitatea și își achită total sau parțial creanțele afectate în baza unui plan de restructurare votat de creditorii ale căror creanțe sunt afectate și omologat de judecătorul-sindic;
Procedura generală reprezintă procedura de insolvență prevăzută de prezenta lege, prin care un debitor care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 38 alin. (2), intră, după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului;
Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvență prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d);
Procedura falimentului este procedura de insolvență, concursuală, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat;
Programul de plată a creanțelor este graficul de achitare a creanțelor, menționat în acordul de restructurare, în planul de restructurare sau în planul de reorganizare, care include:
a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor; dar nu mai mult decât sumele datorate conform listei creanțelor afectate sau tabelului definitiv de creanțe; în cazul creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferință sumele vor putea include și dobânzile;
b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume;
Testul creditorului privat reprezintă analiza comparativă a gradului de îndestulare a creanței bugetare prin raportare la un creditor mediu diligent, în cadrul unei proceduri de prevenire a insolvenței sau reorganizare, comparativ cu o procedură de faliment. Analiza are la bază un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat și se raportează inclusiv la durata unei proceduri de faliment comparativ cu programul de plăți propus. Nu constituie ajutor de stat situația în care testul creditorului privat atestă faptul că distribuțiile pe care le-ar primi creditorul bugetar în cazul unei proceduri de prevenire a insolvenței sau reorganizare sunt superioare celor pe care le-ar primi într-o procedură de faliment. Testul creditorului privat poate fi efectuat și la solicitarea părții care propune un acord/plan de restructurare sau un plan de reorganizare, pe cheltuiala acesteia, de un expert independent, inclusiv de practicianul în insolvență din cadrul procedurii, și va fi comunicat creditorului bugetar odată cu acordul de restructurare/planul de restructurare sau odată cu planul de reorganizare;
Insolvența
Este un domeniu extrem de vast impunând o activitate variată pornind de la perioada premergătoare insolvenţei până la probleme specifice precum cele sociale sau de protecţia mediului, în acest sens asigurăm:
analiza solvabilităţii debitorilor;
asistenţă şi consultanţă în recuperarea creanţelor;
întocmirea rapoartelor de analiză a societăţii necesare stabilirii cauzelor care au dus la starea de încetare de plăţi precum şi a celorlalte rapoarte cerute de legislaţia insolvenţei;
inventarierea activelor societăţii în conformitate cu prevederile normelor în vigoare;
consultanţă la întocmirea rapoartelor de evaluare a unor active care urmează a fi valorificate prin vânzare în cadrul procedurii insolvenţei;
conducerea sau supravegherea activităţii societăţii pe perioada de observaţie, reorganizare judiciară şi faliment;
întocmirea planului de reorganizare şi supravegherea respectării acestuia;
studierea pieţei în vederea identificării unor potenţiali clienţi în vederea valorificării bunurilor societăţilor în insolvenţă;
întocmirea strategiei de valorificare a activelor societăţii aflate în insolvenţă, fie prin licitaţie, fie prin negociere directă în condiţiile legii;
lichidarea bunurilor societăţii;
întocmirea planurilor de distribuire a sumelor obţinute din lichidarea bunurilor societăţii;
întocmirea rapoartelor de închidere a procedurii insolvenţei în condiţiile legii;
formularea cererilor de antrenare a răspunderii membrilor organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere în conformitate cu prevederile legale.
Situații tipice de insolvență
În practică s-au întâlnit mai multe situații tipice de insolvență, situație în care dacă o companie se regăsește trebuie acționat de îndată. Lichiditățile sunt pionul central al activității unei companii, fără lichidități o companie intră într-un blocaj. Conturile de lichidități pot fi alimentate prin încasarea contravalorii produselor vândute către clienți ori prin contractarea unor împrumuturi bancare.
În același timp, prin achitarea furnizorilor de materiale, a datoriilor compuse din impozite și taxe, a dividendelor, conturile de lichidități vor scădea. Obligațiile de plată pot ajunge la scadență în momentul în care cash-flow-ul este în scădere, situație care poate duce la un blocaj al activității. Dacă nu se vor lua măsurile necesare reorganizării activității, va scădea atât rezerva de lichidități cât și a stocurilor, urmând a se ajunge la o capitalizare de către asociați (situație nedorită).
În această situație, trebuie luate măsuri legate de gestionarea datoriilor și plata celor prioritare, cum ar fi ratele din contractele de credit (creditori care dețin o garanție asupra patrimoniului companiei).
De multe ori, rămân restanți furnizori mai puțin importanți ori bugetul statului, datorii care vor crește și implicit vor trebuie achitate la un moment dat. Situația datoriilor devine critică în momentul în care furnizorii încep să calculeze penalități de întârziere sau cheltuieli de judecată sau executare. În această situație, vor fi poprite conturile companiei (fie de creditorii companiei, fie de organele fiscale) și activitatea va fi blocată.
Scăderea cifrei de afaceri
Scăderea cifrei de afaceri sau altfel spus a volumului vânzărilor, este o cauză importantă de ajungere în insolvență. Dacă nu se vor adapta strategiile de producție, compania va ajunge la stocuri de produse finite ridicate și care nu se vor valorifica într-un viitor apropiat.
În această situație, nu trebuie a se desconsidera semnalele din piață, iar adaptarea strategiei de producție devine una din prioritățile organelor de conducere în vederea redresării situației născute.
Insolvabilitatea clienților
Nerecuperarea creanțelor este o cauză de ajungere în insolvență. Insolvabilitatea acestora duce la încasarea cu dificultate a creanțelor, sau nerecuperarea acestora. În funcție de procedura în care se va afla clientul neîncasat, se va ști dacă pierderea va putea fi acoperită sau nu. În situația în care compania are mai mulți clienți de acest gen, cash-flow-ul va avea de suferit și de aici ajungerea la un dezechilibru financiar.
Neîncasarea clienților la termen
Numerarul pe care clienții trebuie să îl plătească în vederea asigurării cash-flow-ului necesar derulării activității are o importanță vitală. În cazurile în care nu se vor încasa la termen facturile emise, compania trebuie să suporte sumele respective. În cazul în care nu se găsesc sursele necesare se vor înregistra datorii care vor duce la dreptul creditorilor de a solicita insolvența companiei, ori executarea silită și de aici un anumit risc necontrolabil.
Supraîndatorarea
Aceasta se calculează ca un raport între total datorii și total active, putând fi rezultatul mai multor factori externi (scăderea în valoare) sau interni (creșterea cheltuielilor).
Compania nu mai produce profit din exploatare care să acopere rambursarea datoriilor, indiferent de natura lor, trebuind a fi găsite modalități în vederea reechilibrării activității.
Este greșit a se înțelege că accesarea unui credit în vederea acoperirii unor datorii din trecut poate duce la o redresare efectivă, aceasta fiind doar de moment.
