Skip to main content

Procedura falimentului

Procedura falimentului, conform prevederilor Legii insolvenței este definită ca fiind procedura de insolvență concursuală, colectivă și egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere ca nu orice procedură a insolvenţei permite relansarea activităţii unei societăţi comerciale, în cazul mai puţin fericit al acelor entităţi care nu oferă premisele economice şi/sau legale necesare pentru implementarea unui plan de reorganizare, soluţia falimentului rămâne unica posibilitate de recuperare a creanţelor. Deși strategia nostră este concentrată în primul rând spre salvarea societăților care se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, atunci când, din varii motive, acest lucru nu a mai fost posibil, echipa noastră este preocupat să plaseze activele în circuitul economic în așa fel încât acestea să aducă beneficii mediului de afaceri și comunităților locale, evident în conformitate cu prevederile legale şi jurisprudenţa aplicabilă.

Procedura simplificată reprezintă procedura de insolvenţă prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) şi d); 

Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului. 

Prin serviciile pe care le oferim, vom gestiona patrimoniul societății ca acesta să acopere cât mai mult din datoriile pe care societatea le are și reintegrarea activelor utile în circuitul economic, prin mecanisme specifice de expunere la vânzare.

Prin serviciile pe care le oferim asigurăm preluarea controlului și administrarea activității societăților implicate în procesul de faliment sau lichidare voluntară.

Prin serviciile pe care le oferim asigurăm maximizarea distribuirilor de fonduri către creditori prin valorificarea eficientă a activelor debitorului, anularea tranzacțiilor frauduloase și angajarea răspunderii organelor de conducere ale debitorului

Ne puteți consulta și vă putem arăta unde ați greșit și ce trebuie îmbunătățit pentru a putea reporni și dezvolta o afacere care să dureze.

În procesul de faliment ne asiguram că activele sunt valorificate la prețuri maxime, prin întocmirea unor rapoarte de evaluare corecte și de calitate și organizarea tuturor demersurilor necesare vânzării bunurilor, pentru acoperirea pasivului și astfel satisfacerea creditorilor, în condițiile legii.

Etapele procesului de faliment sunt:

  • Inventarierea și evaluarea patrimoniului;

  • Valorificarea activelor și recuperarea creanțelor debitorului;

  • Distribuirea sumelor și radierea societatii debitoare din Registrul Comertului.

Principii ce guvernează activitatea lichidatorului judiciar în procedura falimentului:

  • Principiul procedurii concursuale.

Toti creditorii se bucură de un tratament egal din partea lichidatorului judiciar, acesta având o poziție echidistantă și echilibrată față de creditori și în raporturile dintre aceștia și reprezentanții actionarilor;

  • Principiul respectării stricte a normelor procedurale în cadrul activităților desfășurate în afara instanței.

Acest principiu se reflectă în realizarea atribuțiilor lichidatorului judiciar legate de notificări, inventarierea și evaluarea bunurilor și valorificarea acestora;

  • Principiul maximizării valorii averii debitorului.

Lichidatorul judiciar va face toate demersurile necesare pentru anularea sau desființarea actelor juridice care au provocat și continuă să provoace pierderi debitorului, pe de o parte, și va desfășura, cu fermitate, toate acțiunile legale ce îi stau la îndemană în vederea recuperării sumelor datorate de debitorii debitorului;

  • Principiul celerității.

Lichidatorul judiciar va face eforturi sustinute pentru parcurgerea rapidă a tuturor etapelor procesuale în vederea valorificării cât mai rapide a bunurilor și distribuirii sumelor obținute către creditori.